Unei doamne - George Gordon Byron

O, dacă Soarta ne unea,
Cum îmi juraseşi, mi se pare,
N-aş mai fi fost, în pacea mea,
De-atâtea nebunii în stare!

De vină tu eşti, deci, deşi
Certat sunt eu, pentru păcate,
De cei ce n-au de unde şti
Că tu ai rupt logodna, poate.

Mi-era, ca şi al tău, curat
Pe-atuncea sufletul, de-aceea
Putea curma orice păcat. -
Azi, altuia îi eşti femeia!

Aş fi în stare să-i zdrobesc
Şi liniştea şi fericirea,
Dar pentru că te mai iubesc,
Nu-l pot urî - aşa mi-e firea!

De când plecat-ai, în zadar
Îmi caut tihna, chip de înger!
Tot ce găseam la tine, doar
La multe caut azi, şi sânger!

Adio, deci, nu te regret,
Nădejdea-n ajutor nu-mi vine;
Mândria însă-ncet, încet,
M-o face să te-alung din mine!

Azi, caut alte bucurii:
În câte o ceaţă zgomotoasă
(Pe gânduri, aş înnebuni!)
Încerc să uit tot ce m-apasă.

Dar chiar aşa, câte un gând
Se mai strecoară prin beţie, -
Şi diavolii m-ar plânge - aflând
Că te-am pierdut pentru vecie!


vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.