Gavriil Stiharul - creaţii proprii

de Gavriil Stiharul

De la mine și până la vise de lumină,
trebuie să pășesc prin somnul greu

Priveghiul buzelor: rugăciunea
aplecându-se peste cuvinte –
ele vor aduce slavă
ploilor şi sărutărilor fierbinţi,

Aripile îngerilor – frunze plutind
şi toamna pe aleile pustii
aşteptând întoarcea paşilor ei,
pentru totdeauna femeia din visele morţii.

de Gavriil Stiharul

A fi ţăran înseamnă a iubi cu patimă dimineţile,
dimineţile din afară şi dimineţile dinlăuntru,

Iată, iubito, cum respirai din toamne,
arterele purtau voluptăți violet,
în trup pulsau unde stârnind uragane,
când flux-al nopții curgea-n beții de balet.

Aud glasuri din lemn,
văd şarpele din râu,
curge undelemn
din bobul de grâu

Horoscoape astăzi ne îndrumă sorţii,
cina rugăciunii este tot mai rară,
prin televizoare îşi arată coţii
diavolul ce urlă tragic ca o fiară.

Iarăși murind… învăț să mai iubesc
această teamă de negură din pleoape
în care mă afund și zămislesc
iubirile pierdute în departe.

Cuibar de pleoape acoperind o lume
îşi tremură în beznă gene ostenite –
ce har mi-a dar şoptirea fără nume
să pot visa plecarea din cuvinte?

Zorile sunt cumpăna din privegheri
Când minunile n-au înfățișare.
Atunci speranța minte, sfinții sunt păreri:
Ascultă plânsul spicelor-fecioare!