Gabriel Stanciulescu - creaţii proprii

Cine mai sărută bujorii?

Îți calc pe urme, pe poteci,
Prin grădină și livadă,

La parastasul mamei

S-a stins o stea pe cerul veșnic,
S-a pământit gândirea mea,

Mi-e un dor nebun de tine

Te-am căutat cu disperare,
Știam că undeva exiști,

Tumultul lianelor

Declin, familii răvășite,
Doi “refugiați” cu acte scrise,

De-ai ști cât te iubesc

Ușor poți să-mi citești in ochi,
Se vede lesne adevărul,

Fiule, e ziua ta!

Fiul meu și prieten bun,
S-au scurs... ani treizeci și încă doi,

Scrisoarea unui marinar

Iubito, scriu din depărtări!
Navigăm pe-ntinse ape,

Mămă, îți aduc liliac alb!

Rătăcesc prin amintiri, păstrate bine,
Mă ascund, abil, de frici ce nu mă înfrâng,

Speriat de necunoscut

m-am întristat să te regăsesc
închisă

Decide doar posteritatea!

Scriu pe mantia de zăpadă,
Un vers alb, altul cu rimă,