XV8 Goștasb. Rostasm ținti o săgeată în ochiul lui Esfandiar - Firdousi

Rostam înţelese grabnic că smeritele lui rugi
nu-l ajută să-l împace pe-aprigul Esfandiar;
arcu-şi încordă, şi puse țeapa cea de tamarind
căreia-i călise vârful de fier înroşit în vin.
Potrivind în arc săgeata, el în taină înălţă .
Domnului o rugăciune: „Tu, preasfântule Stăpân
peste Soare ! Tu, ce dărui-nţelepciune tuturor,
măreţie şi putere, tu, ce vezi în inimă-mi
neprihana, şi vezi gându-mi şi ceea ce pot să fac !
Ştii de câte ori luptat-am să-mblânzesc acest duşman,
ştii cât de nedrept e, gata de-nfruntări şi de isprăvi.
Nu privi acestea, Doamne, ca pe un păcat ce-i demn
de osândă, tu, acela carele-ai zidit în cer
Lună şi Mercur !" Arcaşul îndărătnic când văzu
şovăirea şi zăbava lui Rostam de a porni
bătălia,-acestea-i zise: „Om mârşâv din Seistan !
Duhul tău scârbit nu este de-arcuri şi săgeţi? Mai vrei
si săgeţile lui Goştasb să le vezi, şi-un piept-de-leu,
şi săgeţile cu vârfuri ferecate-a' lui Lorasb !"
Rostam se zori atuncea potrivind săgeata-n arc
cum simorghul i-arătase; slobozi săgeata-n ochi
lui Esfandiar, şi lumea-n faţa ăstui prinţ vestit
se înnegură, statura-i falnică se prăbuşi,
îşi pierdu şi cunoştinţa şi puterea-lpărăsi;
capu-acestui şah cucernic, adorând pe Cel-de-Sus,
se-nclină şi chinezescu-i arc din mână şi-l scăpă,
coama apucă, grumazul calului său negru-corb,
si scăldă în sânge colbul de pe câmpul de-nfruntări.
Îi strigă Rostam: „Tu singur ai făcut să deie rod
acest sâmbure de fiere ! Tu eşti cel care ai zis:
« Sunt bărbat cu trup-ca-bronzul; doborî-voi cerul-nalt ! >>
Doar o singură săgeată te-a făcut de luptă-acum
să te laşi şi de vestitu-ţi telegar s-atârni, greoi.


Într-o clipă căpăţâna ta în pulbere va fi,
iubitorul sân al mamei tale-n chin s-o mistui."
Şahul cel vestit în clipa asta şi căzu din şea,
de pe bidiviu-i negru, drept cu creştetu-n pământ;
şi rămase-astfel o vreme până când işi mai veni
greu în fire şi pe ţărnă greu șezu şi ascultă.
Prinse iute-n mâini săgeata de un cap şi-i smulse
tot lemnul năclăit de sânge, de la pene pânărn vârf.
Esfandiar lui Beşutan îi răspunse-ncet, cu şart:
„O, tu, om cu-nţelepciune şi noroc ! Nu te lăsa-n
deznădejde din pricina-mi. De-astă parte îmi făcu
Roata cerului şi Luna. Tot ce este viu sub cer
va avea culcuş ţărâna; nu boci sfârşitul meu!
Unde-i Fereidun, şi unde e Fluşang şi şah Geamşid ?
Vântul i-a adus şi boarea i-a împrăştiat pe toţi;
bunii mei de viţă-aleasă, mândri şi neprihăniţi,
toţi s-au dus şi noi în locul lor rămas-am; nimenea
nu rămâne-n trecătorul ăst lăcaş. Luptat-am mult
pre pământ, şi mai pe faţă, mai pe-ascuns, pentru-a găsi
calea Domnului şi pentru a călăuzi pe ea
inţelegerea-ntre oameni. Când cuvântul legii, sfânt,
strălucea prin stăruinţa-mi, şi-Ahriman cu mâna lui
rău nu mai putea să facă, soarta aprigă şi-a-ntins
hrăpăreţele ei ghiare, şi nu i-am putut scăpa !
Cred că-n paradisul vecinic duhul meu va secera
ceea ce însămânţat-a. Nu prin vitejia sa
fiul lui Destan peirea mi-a adus. Priveşte-acest
ram de tamarind din mână: prin el pasărea simorgh
şi Rostam, vicleanul, pus-au vieţii mele un sfârşit.
Zal făcut-a ăst descântec şi, dibaci, se folosi
de-a vrăjitoriei artă, ştiind farmece şi vrăji."

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.