9.9.(10.8) Key Khosro. Bijan porni să înfrunte mistreții - Firdousi

Bijan se-narmă să plece; strânse cingătoarea sa
şi pe cap îşi puse coiful; şi cu sine îl luă
şi pe Gurguin ce-i fiul lui Milad, drept ajutor
deopotrivă de puternic şi cutezător ca el.
De la curte, cu gheparzii şi cu şoimii se porni,
să vâneze-n calea-i lungă; ca un elefant porni
spumegând şi pretutindeni tăie capete de zor
la coluni Şi la gazele. Toţi sălbatecii berbeci
prin deşert prăsiţi căzură pradă-n ghiare de gheparzi
ce le sfâşiară pieptul, toţi în inimi spăimintaţi.
Capetele de onagri toate fură prinse-n ochi
de arcan; de bună seamă că puteai să te întrebi
dacă e Bijan acesta sau e şahul Thamures
cel care învinse divii. Prinşi în ghiara şoimilor,
multi fazani din nori vărsară sânge, calde picături,
pe-albe flori de iasomie. şi războinicii-amândoi
astfel îşi urmară drumul, şi deşertul le păru o
grădină-nfloritoare.
În sfârşit Bijan văzu
codrul şi simți în pieptu-i sângele şi mai aprins;
cei mistreti de prin pădure nu ştiau că el, Bijan,
telegaru-şi înşeuase să-i înfrunte; şi cei doi
perşi mai merseră-nainte şi descălecară-apoi
într-o margine de codru; îşi aprinseră un foc;
lângă el se aşezară şi-l hrăniră din belşug,
trunchiuri de copaci zvârlindu-i; vin avură-ntr-un burduf ;
prinseră o iapă grasă de onagru şi pe loc
ciopârțând-o, pe jăratic fripseră ciozvârte mari;
se-ospătară şi pe urmă se gândiră să bea vin;
prinseră în mâini burduful veselindu-se-amândoi.
Când simțiră că le arde fata de atât băut,
Gurguin, pentru odihnă, vru să-şi caute un loc,
dar Bijan îi spuse: „Frate, nu mi-i somn; nu te culca,
treaz rămâi ca mai uşure să-mplinim ce ni s-a dat,
şi-astfel să ne dăm silință să-l scăpăm pe şah de griji.

Nota infomativă :
Iranienii, locuitori de la hotarul dintre Iran si Turan,
cerură şalului Kei Khosro ajutor împotriva mistreților
care le distrugeau semănăturile. Dintre pahlivani
se oferi să-i ajute doar Bijan, fiul lui Guiv.

Mergi tu lângă lacu-acela, câtă vreme pe mistreți
îi voi săgeta cu arcul. Grăhot când vei auzi-n
codru, prinde-ți buzduganul şi fii gata; vrun mistreț
dacă va scăpa din mâna-mi țeasta îi vei doborî
numai dintr-o izbitură !" Dar viteazul Gurguin
îi răspunse într-o doară: „Nu aşa m-am inteles
cu stăpânul nostru tânăr; giuvaeruri ai primit,
aur şi argint, şi lupta ai luat-o-n seama ta:
vrun alt ajutor nu-mi cere decât drumul să-ți arăt."
Ascultând aceste vorbe, tare se uimi Bijan,
de-ai fi zis că lumea-ntreagă i se-ntunecă-n priviri.
Dar intră cu vitejie în pădure ca un leu
încordat ținându-şi arcul; scoase chiote precum
tunete de primăvară, frunza din copaci făcând
să se scuture ca ploaia. Urme de mistreți urmă
ca un elefant în vremea-mperecherii,-n pumn strângând
spada lui strălucitoare. Toți mistreții-asupra sa
năvăliră, Şi țărâna răscoliră-n colții lor,
colți ce fulgere vărsară, de-ai fi zis că s-au pornit
lumea să ne-o pârjolească ! Un mistreț cât Ahriman
zalele în rât îi rupse lui Bijan; colți şi-ascuți
de copaci, precum s-ascute vârful suliții de-oțel
de a gresiei tărie. Astfel crâncenii colțoşi
şi-ntețiră focul luptei, iară fumul ce ieşi
fumegă din codrul negru. În sfârşit, Bijan lovi-n
frunte pe-un mistreț cu spada, despicându-i greul cap
ca de elefant ! şi-atuncea, râmătorii nenfricați
şi sălbateci o zbughiră, precum vulpile târând
trupuri de tăiş sluțite, inimi obosite-n piept
de cumplita bătălie. Iar Bijan le şi tăie
căpătinile cu spada şi le spânzură-n curea
de oblânc pe-al său puternic telegar numit Şebrang;
căci vroia la şah să ducă albii colți luând cu el
capetele retezate de pe trunchiuri, dovedind
celor bravi că la mistreții groaznici le-a venit de hac.
Căpățânile tăiate le-atârnă şi de grumaz
calului, şi fiecare cap cât muntele-atârna,
de-ar fi obosit şi-un taur să le care după gât.

Cronica șahilor

Traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi