Eşti frunza sub care sufletul meu tremurând
şi-a gãsit adãpost.
Tu mã ţii vie
sub valul avid de ploaie
ce curge
şi curge
şi curge…
Sãrmanul timp a devenit o molie micã şi neagrã
cu-aripi pleoştite, murate de atâta ploaie
şi-ncearcã–n zadar sã evadeze
sãpând un tunel vertical
în peretele ploii.
Tu ţine-mã lipitã de tine,
Poezie!
Sã-mi fii mereu acoperiş
şi balansoar!
Prin tine pot sã descifrez runele ploii,
doar tu îmi eşti calea regalã
de-a fi şi de-a nu fi
şi doar prin tine vreau sã ştiu
ce este dincolo de zidul ploii…
vezi mai multe poezii de: intel1anima
Detalii poezie:
Distribuie pe: