Imn vieţii - Elena Liliana Popescu

Ne-atrage veşnic Marea
din marea Neuitării
Ne-atrage Depărtarea
din depărtarea Zării

Ne-atrage veşnic Cerul
din cerul Amintirii
Ne-atrage Efemerul
din efemerul Firii

Ne-atrage Nenăscutul
din tot ce e născut
sau Nerecunoscutul
din ce e cunoscut

În tine e Poetul
În tine Poezia
În tine e Profetul
În tine Profeţia

În tine e Rostirea
În tine Nerostitul
În tine e Gândirea
În tine Negânditul

În tine Căutarea
În tine Nepătrunsul
În tine Întrebarea
În tine e Răspunsul

Nimic în neschimbare
Nimic nestătător
Nimic în neaflare
Nimic neştiutor

Ascunsă-i Amintirea
în ce-i necunoscut
Ascunsă-i Nemurirea
în ceea ce-i pierdut

Găseşte Adevărul
în ceea ce-i uitat
Doar El, Cunoscătorul
a tot ce e creat.


vezi mai multe poezii de: Elena Liliana Popescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.