destin indecis

Autor:Ursu Marian Florentin


Adăugat de: Ursu Marian Florentin

miercuri, 04 decembrie 2019

Doar scrinul vechi mai poartă printre amintiri
Parfumul vechi al clandestinelor iubiri
Triste scrisori de-amor uitate prin sertar
Din anotimpuri netrecute-n calendar

Oglinda-n care te priveai de-atâtea ori
Lucește-n suple rezonanţe de viori
Iar ochii tăi senini din piatră de opal
Mai au stigmatul unui ev medieval

Mai ştii fotoliul vechi sculptat în lemn de nuc
Unde stăteai privind cum toamnele se duc
Şi îmi şopteai târziu poeme lungi de-amor
Legendele îndrăgostiților ce mor?

Mai ştii scrisoarea de adio de pe-un scrin
Când s-au uscat sublim petalele de crin,
Mai ştii cum te-aşteptam în nopţile de chin
Când mai ardea doar umbra sângelui în vin?

Ții minte pasărea zburând către abis
Într-un destin ce pentru noi e indecis
Și-n vremuri încă netrecute-n calendar
Mai știi cât de frumos ningea imaginar?


vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.