22 De-acolo bocet lung se desluşi,
ce răsuna-n văzduhul gol de stele,
încît şi mie plînsul mi-l stîrni. 25 Ciudate limbi, afurisenii grele,
amare plîngeri, scrîşnet de mînie,
suspin şi urlet, mîini plesnind a jele 28 se-nvîrtejeau în sumbră vălmăşie
prin pîcla grea, de-un fel la-nfăţişare
cu colbul ridicat de vijelie. 31 Simţind cum groaza-n creştet mă dogoare,
zisei: „Maestre, ce mă înfioară?
Au cine-s cei zdrobiţi de-ndurerare?“. 34 Iar el îmi zise: „Cei ajunşi să moară
nici răi fiind, nici vrednici vreodată,
îndură-aici această caznă-amară. 37 De-o seamă-s ei cu osîndita ceată
de îngeri care nu se răzvrătiră,
dar nici vreun zel n-avură pentru Tată. 40 I-alungă cel pe care nu-l slujiră,
iar iadul în adîncuri nu-i primeşte,
spre-a nu-i trufi pe cîţi mai rău greşiră“. 43 Ci eu: „Maestre, ce îi chinuieşte
de-i face-atît de jalnic să suspine?“.
Răspunse el: „Pe scurt, te lămureşte: 46 speranţă n-au ca moartea să-i aline
şi traiul orb aşa de greu i-apasă,
că-i pizmuiesc pe cîţi o duc mai bine. 49 Pe lume nimănui de ei nu-i pasă;
nici mila, nici dreptate nu li-s date;
dar cruţă-ţi mintea: uită-te şi-i lasă!“. 52 Ci eu, privind, văzui că-n cerc se zbate
o flamură, cu-asemenea iuţeală
de nu credeai că s-o opreşti se poate. 55 Şi-n urma ei atîta îmbulzeală
de ai fi zis că n-ar putea să-i ţie
nici coasa morţii dreaptă socoteală! 58 Ci tot privind, ştiuţi păreau să-mi fie
cîţiva, iar printre ei şi-acela care,
de laş ce-a fost, n-a stat la datorie. 61 Atunci prinsei deplină-ncredinţare
că dasem chiar de osîndita ceată
urîtă-n cer şi-n iad la fel de tare. 64 Ei, ce n-au dus o viaţă-adevărată,
în pielea goală se tîrau, mînaţi
de muşti şi viespi cu coada-nveninată. 67 Obrajii-n sînge le erau scăldaţi,
ce-amestecat cu lacrimi, la picioare
li se scurgea, sorbit de viermi spurcaţi. 70 Şi-apoi, cătînd cu ochii-n depărtare,
văzui, pe-un mal de rîu, mulţime deasă;
deci întrebai: „Maestre, cine-s oare, 73 fii bun şi spune-mi, cei ce se îndeasă
să-şi taie vad, cuprinşi de-atîta zor,
pe cît lumina să zăresc mă lasă?“. 76 El însă-mi zise: „Afla-vei rostul lor
îndată ce lîngă-Aheron vom face
popas, pe ţărmu-n veci tînguitor“. 79 Atunci, plecîndu-mi genele stîngace,
spre-a nu-l mîhni cu vorbe curioase,
pornii spre rîu, silindu-mă a tace. 82 Dar un moşneag cu cărunteţi stufoase
zori curînd în luntrea lui spre noi,
strigînd: „Vai vouă, duhuri păcătoase! 85 De-acum pierdut e cerul pentru voi:
am să vă trec pe celălalt hotar,
spre foc sau ger, în beznele de-apoi.
Distribuie: