Cristian Ovidiu - creaţii proprii

1 –Bem

pasărea fără aripi
se aşază la masă cu noi;

Spaima

Cerul şi-a deschis vămile
cad fluturi în năvodul iubirii

sub biciul fierbinte al nopţii
iau cartea ca pe o tainică
descifrare a secundelor
din salba timpului

Bruiaje de câmp magnetic
mă asaltează
în vene urcă teama
mă cuprinde seva

Nu am niciodată cuvinte
să oblojesc rănile
să coş petice de cer pe obrajul lunii
şi-n dansul norilor

nu pot strânge pe rafturi amintirile
mirosul, gustul
fug, alunecă
se pierd în noianul secundelor

la sânul tău iubito
noaptea am descălţat-o de vise
cu un gest frivol i-am mângâiat
creştetul cuvintelor

Se scurg silabele albe şi negre
în lutul privirii asemeni îngemănării luminii
din sânul cald al nopţii
secundele tac în clepsidră

cu rujul albastru al nopţii
poţi deschide uşa neantului
oferind zâmbete
aduse liniştit din colţul

camera aceea se umplea cu cuvinte
tavanul se vopsea în culoarea amurgului
literele mici se lipeau de buzele vineţi ale timpului
idei născute din aluatul lecturilor