Claudiu Românu - creaţii proprii
- La plecarea toamnei
Bat clopotele toamnei pe ultimul ei drum,
Și-n zare arde cerul și se preface-n scrum,
Nu e un dor mai mare decât plecarea sa
În care despărțirea-i din ce în ce mai grea.
- Eu sunt… Tu ești…
Tu ești cea mai frumoasă ființă,
Eu cel mai bun, cel mai concret;
Tu ești iubirii bună știință,
Eu cel mai iubăreț poet.
- La Cetatea Neamțului
Pe o culme ‘naltă,
De doruri purtată,
Zace-n pietate
Trainică cetate.
- Un imn, o crușe ș-un mormânt
— poezie în grai bănățean —
La mine-n sat aflu ogină
Cân’ inima mi’ becejâtă,
- Scrisoare către cer
Ce toamnă se perindă peste lume
Și cum se veștejește totul, tată;
Dorul greu și lipsa de-al tău nume
N-o să veștejească niciodată…
- Dor de bunici
Îmi trec prin gând doar amintiri
Și-n suflet mi se stoarce dorul,
Gândindu-mă la povestiri...
Și cum ardea acas' cuptorul.
- Omagiu lui Adrian Păunescu
Și-a mai trecut iarăși un an
În calendarul trist care suspină,
Iar tu... un simplu cetățean
Îți dormi somnul în surdină.
- Pe lângă...
Pe lângă teiul înflorit
Cu flori de primăvară
Adesea, noi ne-am întâlnit
În seară.
- Mama
Când era copilăria… și-eram la-nceput de viață,
Nu știam ce-i bun sau rău, dar eu nu băgam în seamă,
Eram mic copil pe-atunci… n-am știut ce-i o speranță,
Dar știam un singur lucru – să te chem pe tine, mamă!
- O, PĂDURE AMORȚITĂ...
O, pădure amorțită! De ce-ți `pleci crengile-n jos?
De ce plângi așa dramatic transmițând un gol în suflet?
Unde-ți sunt a tale păsări ce-mi erau chiar de folos
Când cântau din vocea caldă transformând sunete-n urlet?
Distribuie acest autor: