Creație - Carlos Drummond de Andrade

Așa cum berilul alege inelul
așa cum norul alege peisajul
părul alege capul
pe care să crească.

Și instalează pe el
noaptea lui de aur, sonata lui,
iar țesătura lui lasă să se ghicească
acea pecete, acea extremă
stea niciodată planificată.

Revelație
algă primară
principiu de flacără
corolă
ce se despetalează, compunând
mii de zboruri nemișcate de pasăre,
iar apoi va desfășura în femeie
alte ipoteze de a fi.

Tu ești visul unei coame de păr.



traducerea Dinu FLĂMÂND.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Carlos Drummond de Andrade



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.