Aspiranta - creaţii proprii

Sunt călătoare-n visul cu nefiresc traseu,
Un drum între oglinzi cu unduiri ciudate
Şi-n luciul lor se plimbă, un infinit de eu,
Cu întrebări nespuse şi braţe-ncrucişate.

Fă, leliţă, eşti acasă?!
Că durerea greu apasă,
Nu ştiu ţaţă, ce să fac
Pe bărbat să mi-l împac.

Jos mâinile murdare după durerea vie
Şi n-aşteptaţi din moarte să faceţi capital,
Nu faceţi populism din altă grozăvie,
Şi nu ne mai prostiţi, căci gestul e fatal.

Scrisoare rânduită trimit spre tine, mamă,
Prin îngerii poştaşi ce sunt aici, în Rai,
Îţi scriu că am scăpat de-ntunecata teamă,
Când tu, măicuţă n-ai spus la moarte;-Stai!

Se aude cum noaptea îşi face culcuş
Apărându-şi tăcerea de urgia de-afară,
Nu-i nimeni pe drum, doar un biet căţeluş
Şi eu, omul străzii, cel plin de ocară.

Am vieţuit prin ani cu sufletul pe tavă
Şi tuturor le-am zis:- Luaţi, e pentru voi!
Nu am făcut-o pentru comori ori slavă,
Ci numai din iubire, ce devenea şuvoi.

De vă-ntrebaţi cumva, pe unde am dispărut
Să ştiţi c-am poposit în liniştea cea verde,
Căci primăvara-soră degrabă mi-a cerut
Ca sufletul-copil pe aripi să-l dezmierde.

În dimineaţa nouă cu-aripi de primăvară
Alerg ca un copil la maica mea-n odaie,
Dar mă opresc, simţind-o cu răsuflarea rară,
Înfăşurată-n doruri şi-ntunecate straie.

Orăşelul

În orășelul meu uitat și prăfuit
Unde și câinele-i un pic blazat,

Cu pace-n suflet, doar să…tac


Se-aud în zare, paşii de furtună