Ard privirile de Crăciun

Autor:Ioan Daniel


Adăugat de: Ioan Daniel

joi, 24 decembrie 2015

ard străzile
și blocurile ard
timpul
ți se topește pe mână
și floarea
îți miroase privirea
până pe trotuarul
zilei acesteia ce-ți fuge
de sub picioare
umbra lăsându-ți
sub o ciupercă de
lumină

ard privirile
și ochii îți ard
și mersul
și statul
de vorbă-n oraș

coloane de raze
se ridică spre cer
într-un curcubeu de lumini
ce-ți fură privirea
topită pe mână

sărbătoarea
ne prinde pe toți
sub streașina ochilor
ascunși
să privească




e sărbătoarea întâlnirii
omului
cu cerul
e sărbătoarea înfrățirii
ființei umane
cu Creatorul său

pace și bunăvoință
între oamenii plăcuți Lui
și
sărbători fericite
tuturor ființelor umane
de pe
planeta Terra
23-12-2015 Mănăștur Cluj—Napoca


vezi mai multe poezii de: Ioan Daniel


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Frumuseţe
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.