Andonegeorgeta - creaţii proprii

Sunt creangă de cireș amar,
Căzută dintr-un pom "hotar",
Ce a fost sădit chiar lângă drum
De un om calic, un om nebun.

Te aud și te vad
Chiar de sufletu-i gol
Și în inima mea
Arde focul domol.

Te-am văzut într-o zi,
După lungi aşteptări,
Am ştiut c-ai să vii,
Chiar şi fără chemări.

Iubite te aștept în prag de seară,
Să-mi cânți colinda care mi-o cântai,
Îmi brațe să mă iei și-n întuneric,
La gura sobei, sărutări să-mi dai.

Se opri din mers Ileana,
Lângă poarta cea înaltă,
Și-ntrebându-se de toate,
Începu încet să bată.

Și maci, și liliac și flori de soc,
Le-am strâns într-un mănunchi,
Pe toate la un loc.
Ca să le am atunci când bruma va cădea,

Văd viața cu alți ochi de-o vreme-ncoace.
Și gânduri negre nu mai am în cap
Și las în urmă ca sa doarmă-n pace,
Trecutul meu, ce-n el nu mai încap.

O fi iubire, o fi blestem?
Că noapte, zi, eu te tot chem;
Te chem în somn, te chem în gând
Şi-n orice fac, cu tine sunt.

Eu ard în felul meu,
De dor, de viață.
M-aprind, mă sting,
Și iarăși ard din nou.

De-ai fi rămas cu mine,
Te-aș fi iubit întruna.
Îți jur, și-mi este martor
Și soarele și luna.