Alex Dospina - creaţii proprii

Când trec pe străduța cea veche,
Mă încearcă regrete adânci
Un ecou îmi sună-n ureche:
Sunt două decenii de-atunci.

Sunt singur și trist în această viață,
Iar vântul nebun mă lovește în față
Ochii tăi negri-un nesfârșit deșert,
Îmi biciuie trupul slăbit și inert.

Ce tăvălug de gânduri,noapte zbuciumată,
Eu,trupul tău,Zeiță,nu-l voi uita vreodată
S-a spulberat iubirea ca și cum n-ar fi fost,
Și nu mai am pe lume,de astăzi niciun rost.

Cerul își schimbă culoarea,
Nori negri ce apar din senin
Văd cum se așterne uitarea,
Iar tu mă privești-un străin.

Adie un vânt primăvăratec,
Și mă-mbată parfumul de tei
Dar sufletul îmi stă pe jăratec,
Cum au trecut anii mei?

Privea năuc și trist marea-nvolburată,
De multe ori riscase,jucând al vieții zar,
Halucinând pierdea a clipelor durată,
Un hipotermic vis fu ultimul coșmar!

Mi-e dor de vremurile vechi,
De anii plini de inocență,
Și de duioasele perechi...
-Unde esti adolescenta?

As lupta cu lumea-ntreaga pentru tine,
As lega din nou un continent de altul
Un cavaler as fi,sfidand orice multime,
Crezul meu si vrerea le-ar birui asaltul

Canta-n Siberia o balalaika,
Ranile-au încetat să ma mai doara
Dar sa stii cele din suflet,maica
Rau ma copleșesc,sunt grea povara.