Ţărm depărtîndu-se - Adrian Păunescu

Iubita mea, cum ai plecat cu ţărmul
şi ochii tăi mă mai urmează trişti,
cad stelele agonizind pe sate
să-mi dea iluzia că mai exişti.

Vai, despărţirea seamănă cu moartea
şi noi - cu toţi acei de pîn'la noi,
cînd fruntea ta, un crucifix de lacrimi,
c-o lacrimă mă trage înapoi.

Mai vin pe drum seminţe de lumină,
sălbatice pisici cu ochi rotunzi,
prin gări sînt telefoane care sună,
m-aş agăţa de ele să-mi răspunzi.

Simt c-am fugit să nu mă prindă apa
şi te-am lăsat plîngînd încet pe ţărm,
plîngeai, mărind nocivitatea mării,
şi-n murmurul prăpădului, adorm.

Adrian Păunescu
("Rezervaţia de zimbri, 1982)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.