Nunta lucrurilor - Adrian Păunescu

Alături, un palton și o jachetă
Ca-ntr-o idilă mânecile-și strâng,
Se caută, pe urmă se regretă,
Cu lacrimi tragice de nasturi plâng.

Pe scaun stau o rochie și-o haină,
Și niste pantaloni zvârliți pripit,
Înlănțuite, toate, într-o taină,
Prin care s-au văzut și s-au iubit.

Și dinspre gerul albelor pustiuri
Oprite lângă ușa cu zăvor,
În cruce, ambele perechi de schiuri,
De milă, se dezgheață pe covor.

Mănușile zvârlite sunt pe masă
Și degetele lor mai ard secret.
Și ceasul bărbătesc astfel apasă
Clepsidra femeiască pe parchet.

Bocancii bărbătești cu multe ținte
Alăturea de cizme femeiești
Se-mperechează șovăind fierbinte,
Dupa ce trag perdeaua la ferești.

Și-acum, că toate lucrurile noastre,
S-au întâlnit aici și se iubesc,
Ca înaintea unor mari dezastre
Ce vor veni în cuplul omenesc,

Noi doi privim cu-o ultimă mirare
Ce rol destinul ne-a mai rezervat,
Să fim doar o anexă oarecare,
Un cuplu trist, femeie și bărbat.

Pe pat, pe scaune și în cuiere,
Prin baie, prin dulap și pe covor
Plutind într-o magnetică tăcere
Cad lucrurile noastre în amor.

Ni se ating genunchi, privire, frunte,
Ca două scânduri suntem într-un gard,
În valul unor biete amănunte,
La nunta unor lucruri care ard.

Privește încălțările acelea,
A mea și-a ta cum se iubesc și tac,
Iar nouă ni se-nrourează pielea
Și s-a asprit ca pînza unui sac.

Paltonul meu și bluza ta, pereche,
Cravata mea peste brățara ta,
Butonul și cercelul din ureche
Și noi, neimportanți, pe canapea.

Pot să mă bucur, poți să te și bucuri,
O nuntă s-a-mplinit cu amândoi,
O nuntă-n care ale noastre lucruri
Se-arată mai puternice ca noi.

(Manifest pentru mileniul trei, vol. 2, 1986)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu