Lemne arzând în iarnă - Adrian Păunescu

Ca joc în plină iarnă funerară,
Gheţari care dansează printre noi,
Probabil nu ajungem pân' la vară
Că după geruri va veni război.

Acum, măcar, sub zodii friguroase,
Când viforele scot pe străzi scântei,
Ai casei toţi să fie pe la case
Şi focul să mai ardă pentru ei.

Ce risipim acum, se va preface
În toxice sincope de destin,
Trăim probabil cea din urmă pace,
Cu fulgi iluminaţi de-un rost divin.

E-un timp de nebunie şi de moarte!
Să fii acasă, cu ai tăi, acum,
Nici un străin să nu trimiţi departe
Şi nici un câine să nu laşi în drum.

Iubito, dă un semn înalt de vară,
Printre gheţarii care ne despart
Şi hai să-nvingem iarna funerară
Pândită de război şi de infarct.

E rândul tău, mi-e dor să-mi stai alături
Şi amintiri nemaitrăind deloc,
Îmbrăţişaţi să ardem sub omături
Ca două lemne într-un singur foc.

Adrian Păunescu
("Liber să sufăr", 2003)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.