De-o viaţă către tine - Adrian Păunescu

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

Mă tem că nu ştiu când şi nu ştiu cum,
Pe-o sanie, în iarna friguroasă,
Cei ce scrisori la tine-n poartă lasă,
Mă vor aduce într-un fel postum.

Ceva, probabil, se va întâmpla,
Că mâinile ce eu le port cu mine
Au şi plecat spre tine, să se-nchine
Şi cred că ştiu şi tălpile ceva.

Oricum, am să ajung la casa ta,
Căci am plecat, de-o viaţă, către tine.

Adrian Păunescu
(„Până la capăt”, 2003)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.