Sonetul 122 (romana) - William Shakespeare

Cand n-oi mai fi, s-or nevoi sa stie
urmasii care dar mi te sorti,
tu uita-ma, iubire, pe vecie,
caci meritele nu-mi poti dovedi.
Doar daca in vreo dulce nascocire
ai sa m-arati si-n seama de-ai sa-mi pui
acoperind pe mort, vreo stralucire
cu care adevarul darnic nu-i.
Minciuna, dragostile sa nu pară
nemeritat elogiu de-mi inalti,
ingroapa-mi numele cu trupul, dară,
sa nu fim noi rusinea celorlalti.
Eu sunt umilul, tu imi esti amicul
dispretuit, de-l lauzi pe ridicul.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: William Shakespeare



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc de atenționare, Danab! Am corectat! Și eu te îmbrățișez!
Gerra Orivera
joi, 17 septembrie 2015



foarte frumoasa si asta..
multumesc Gerra..

cu drag,



(cred ca s-a strecurat o greseala de tastare la versul "ingroapa-mi numee"-ingroapa-mi numele...dar la cate poezii tastezi zilnic pe aici...e de crezut..:)
danab
miercuri, 16 septembrie 2015