Sonet XXXVI - William Shakespeare

Mărturisesc că sigur suntem doi,
Deşi iubirea noastră e un tot:
Lasă-mi păcatul mie dintre noi,
De nu erai, tot trebuia să-l port.

Deşi-n iubiri avem acelaşi rost,
Vieţile-au fost ursite diferit,
Astfel că şi iubirii-i merge prost,
Şi desfătarea ei s-a risipit.

Poate că n-am recunoscut ce eşti,
De teamă vina-mi să te pângărească,
Sau cum cu bunătate mă cinsteşti,
Doar numele-ţi nu vrea să mă cinstească:

Dar nu te teme, te iubesc precum,
Fiind a mea, doar bine-ţi fac, oricum.


vezi mai multe poezii de: William Shakespeare








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.