Sonet XLVIII - William Shakespeare

Cât de atent am fost când am plecat,
Sa-mi pun la adapost desertaciuni,
Spre-al meu folos ramâna ferecat,
Încrederea-mi pazind-o de minciuni!

Ce pretuiesc ti-e fara-nsemnatate,
Ce mi-era tihna e amarnic gând.
Tu, preaiubita, singura-ntre toate,
Lasata prada-oricarui hot de rând.

Cum de, în piept, nu te-am întemnitat,
Stiu, unde nu poti sta, dar simt ca esti,
Cu coasta, blând, te-as fi îmbratisat,
Sa poti sa vii, sa pleci daca doresti;

Iar daca si de-acolo te-ar rapi,
Virtutea însasi hot s-ar dovedi.

Traducere: Laurean Mihai Gherman


vezi mai multe poezii de: William Shakespeare








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.