Sonet LXV - William Shakespeare

Aramã, piatrã, nesfârşitã mare
sunt în puterea morţii ne-nţelese,
cum ar putea tiparele de floare
plãpânda frumuseţe s-o pãstreze?

Duhul de miere-al verii cum sã-ndure
asediile vântului şi gerul?
Nici stâncile nu sunt atât de dure
sub gheara timpului ce sparge fierul.

O, gând amar, comori ce-şi joacã jocul
cin' sã le-ascundã-n chivotul vièţii
cine sã-mpiedice, prãdalnic, focul
sã jefuiascã umbra frumuseţii?

Nimeni cãderii nu-i ştirbeşte mersul,
doar din cerneala-ntunecatã, versul

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: William Shakespeare








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cu drag așez în bibliotecă pe prietenii mei de demult cărora le datorez atât de multe! Îmbrățișări!
Gerra Orivera
marţi, 22 septembrie 2015



Duhul de miere-al verii ...superb....
foarte frumos poem..
multumesc Gerra!
cu pretire,
danab
duminică, 20 septembrie 2015