Visuri arzând

Autor:Caprar Florin


Adăugat de: caprarflorin

duminică, 01 noiembrie 2015

In focul iubirii de cântec și viață
Au ars ne-mpacatele inimi,
Ca torțe ghidând drumul plin de speranță
Spre calea dreaptă-a luminii.

S-aprindem azi candela neagră a morții
Să moară și Moartea odată,
Căci crunt le-a fost chinul în brațele sorții
Când n-au știut ce-i așteaptă.

Si hainele ei să ardă topite
Cum ars-au în chinuri de groază,
Atâtea visuri încă neîmplinite
Si uitarea pe ele se-așează.

S-aprindem apoi o candelă-a vieții
Căci viața-i iubire de oameni,
Să poarte spre ceruri gândul tristeții
Si gândul speranței de-asemeni.

Voi candele roșii ale dulcii iubiri
Să ardeți în focuri perene,
Căci vii vor rămâne în noi amintiri
Ale sufletelor voastre eterne.

Odihniți-vă în pace!

Căprar Florin


vezi mai multe poezii de: caprarflorin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Florin, aceşti oameni s-au jucat cu "focul" şi au "ars" de vii, cum spune Scriptura. Degeaba te mai rogi în urma ploii - ai decedat, eşti gata, scăpare şi iertare nu mai există. Scăparea şi iertarea păcatelor... mântuirea, se face până în momentul decesului. Putem deceda în orice clipă a vieţii deci, Dumnezeu, trage un semnal de alarmă în acest sens căci, închinarea la idoli înseamnă şi această distracţie de sărbătoarea... lor, a demonilor.

Mulţumesc pentru atenţia acordată.
pavalachepaul
duminică, 01 noiembrie 2015