Bătrânul pictor - Virgil Carianopol

Bătrânul pictor, pus să lumineze
Locaşul nou cum altele nu sunt,
Amestecă lumini ce să vieze
Şi după ce va odihni-n pământ.

Cuprins de taina artei sale sfinte,
Trudind adânc, cu har nepământesc,
El caută şi ia din el, fierbinte,
Culorile eterne ce-i lipsesc.

Suind adesea în înalt, cum urcă
La lucrul lui din bolţile ce-l cer,
Cum peste trepte paşii şi-i încurcă,
Privit de jos, parc-ar urca la cer.

Îşi odihneşte trupul mai arare,
Din ce în ce mai palid şi mai şui.
Cu-atât cât pune-n fiece culoare
Şi aurul din strălucirea lui.

Iar când, târziu, coboară de pe schele,
Numai culori pe haine şi pe lut,
E, parcă, Dumnezeu plin de vopsele
Când a sfârşit cu lumea de făcut.

(din vol. Lirice, 1973)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Virgil Carianopol








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.