VINOVATĂ DE IUBIRE

Autor:Rolea Nicolae


Adăugat de: ROLEA NICOLAE

vineri, 20 noiembrie 2015

Vinovată de iubire

Te-am găsit în toate fără niciun viciu,
Te-am cules din floare zilnic şi vioi,
Cum se face, doamnă, că eşti de serviciu
Să-mi pui curcubeul vesel după ploi?

Te-am zărit în floarea plină de iubire
Şi zâmbeai ferice pe sub zarea grea
Strălucind prin raze, lunecând subţire,
Ţi-ai luat menirea: să fii steaua mea.

Te-am cules din nuferi şi printre suspine
Ţi-am făcut în suflet cuib de rândunea
Şi când trandafirii vin zâmbind la mine
Cum de stai departe? Mai poţi rezista?

Te-am sădit în carte, magică poveste,
Şi printre prinţese tu eşti mai presus.
De piere iubirea, luna-n ceruri este
Un gândac de aur alergând pe sus.

Prin tăceri profunde, iar înalţ spre tine
Gândul feciorelnic presărat cu flori:
Îmi doresc, frumoaso, când Ajunul vine,
Să mă iei acasă peste... sărbători.

Pune-mă în curte, chiar lângă portiţă,
Aruncă pe mine hainele de nea
Şi când satul doarme, veselă domniţă,
Abureşte-mi gura cu suflarea ta.

Ochiul meu îngheaţă, ochiul tău mă frige
Când mă pierd în cerul din privirea ta,
Iar în trupu-mi fraged, mătura înfige
Perforând mantaua fulgului de nea.

Nu-mi pune pe creştet crăticioara spartă,
Buzele-mi cu morcov... nu le colora,
Dar în miezul nopţii fă-ţi spre mine haltă:
Setea să-mi astâmperi din fântâna ta.

Şi când primăvara va sosi pe dealuri
Înflorind prin crânguri ochi de toporaşi,
Ca om de zăpadă, fără idealuri,
Soarelui ofrandă, te rog... să mă laşi.

Suliţi de lumină vor pătrunde-n pântec,
Ochii de cărbune jalnic vor pica…
Şi din astă lume, soarele-n descântec,
Va topi poetul... fulgilor de nea .


18.11.2015


vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc Andrei.

te pretuiesc si eu...

Cu drag...
ROLEA NICOLAE (autor)
miercuri, 25 noiembrie 2015



M-a incantat extraordinar sa citesc aceasta poezie scrisa cu mare maiestrie si pasiune. Cu asa o dedicatie, destinatara nu putea sta deoparte :) Si nici ceilalti... membri ai familiei sau apropiati :))

Cu toata aprecierea!
andreionthepoetry
miercuri, 25 noiembrie 2015



Multumesc Gerra, multumesc AlbAtros.

stima...
ROLEA NICOLAE (autor)
miercuri, 25 noiembrie 2015



”Suliţi de lumină vor pătrunde-n pântec,
Ochii de cărbune jalnic vor pica…
Şi din astă lume, soarele-n descântec,
Va topi poetul... fulgilor de nea .”
Frumoasă topirea poetului!;) Mi-a făcut plăcere să vă lecturez!
Seară frumoasă!
AlbAtros
marţi, 24 noiembrie 2015



Dragă Nik, mărturisirea ta mă-ncântă în ideea că ăsta-i motivul pentru care eu postez poezie, pentru că de scris aș scrie și de-aș locui singură pe planetă, poate doar tematica ar diferi puțin!:))) Dacă funcționez precum catalizatorul pentru tine - asta e excelent! Am mai spus-o cred, că vreau să deschid uși prin poezia mea spre noi teritorii, care există în noi dar încă nu suntem conștienți de existența lor, pentru că încă nu ne acceptăm dimensiunea infinită pe care o pulsăm în lumina celestă! Dacă poezia mea îți mărește efervescența interioară și te determină să-ți reconfigurezi lumea mirifică, să-i adaugi noi nuanțe, în așa fel ca melodia trăirii tale să-și sporească magia - înseamnă că ea și-a plinit menirea și eu nu pot decât să-ți binecuvântez suflețelul pentru deschidere! Păstrează-ți această disponibilitate intactă - pentru că miracolele se manifestă doar celor ce-și țin deschise ferestrele sufletului! Și mai ales, bucură-te de toate atingerile vieții, indiferent de culoarea lor! Toate te îmbogățesc!
Cu mare drag, Gerra

P.S. Văz că zaiafetul continuă hihihi... Vă îmbrățișez pi tăți!:))))))
Gerra Orivera
duminică, 22 noiembrie 2015



Adinuta, nu m-am suparat si nu mai sar la cearta, că Naşicul este cu nuiaua între noi şi sunt convins că dacă greşesc eu sau tu ...Năşicul numai pe mine mă '' loveşte''.
mai mult, nu-i frumos sa ne certam fata cu Nasicul, mai bine acasă la noi,...dar daca vrei...eu am pofta de ''cearta'' poetica...si ce pofta am...

Va pretuiesc atât pe tine cât şi pe scumpul meu Năşic...OM DE BAZA -FIN JUDE POETIC.

SI NU MA SUPAR CA UNDE DĂ NASUL...creste...valoarea....

cu drag...
ROLEA NICOLAE (autor)
duminică, 22 noiembrie 2015



:))...Hai să intru şi eu in horă...

Din alunul cel frumos
Am rupt ramul cel mai gros
Şi în ritmul cadenţat
Pe finic l-am "răsfăţat''
Cu atingeri ''fine, line"
Să-nţeleagă cât mai bine
Că baloane de mai face
Trandafirul i le sparge
Cu piciorul lui ţepos
Pus în vază, graţios...
Iar de nu va asculta
Şi din gură n-o cânta
Cum ii zise şi năşicul
Să facă precum pisicul,
Îl "cinstesc" şi îi tot dau
Până o să strige "miau''
Şi de drag de el ce am
Îi dau până zice ''ham''...
Şi din gură-i sare guma
Rotunjită ca aluna :))

Drag năşic şi tu finic
M-am distrat şi eu un pic
Sper că nu-i cu supărare
C-am luat parte la "lucrare"...
Şi-am facut o mică glumă
Ca un balonaş de spumă...

Vă citesc şi vă iubesc
Şi mai vin să mulţumesc
În stil vesel ,drăgălaş,
Torcând ca un pisoiaş.

Mai ştii poezia aceea cu trandafirul cu piciorul pus in vază?...:)

Rolea , sper ca nu te-am suparat ! Că de frică ce-o să am , nu mai vin pe-aici un an ...

Duminică plăcută, cu drag ! :)
Adina Speranta
duminică, 22 noiembrie 2015



Naşule, ce pot să spun?
Chiar mi-e frică de alun
Că nuiaua lui mă doare
Când dă naşul pe spinare.
Nici nu ţine de urât
Când dă naşul peste rât.
Aşa că-l rog pe năşicul
Să nu mai bată pisicul
Să-l dezlege de păcat
Că nu-i bine la iernat
Să stea pisicul legat:
Cade rău la cununat!

Şi va zice şi năşica,
Şi finuţa şi pisica
Ăştia doi se potrivesc
Şi aici când se-ntâlnesc
Numai de pisici vorbesc...

Ai grijă, năşicul meu
Să nu facem ceva rău
Să se sperie finica
De năşicul şi pisica
Şi de mine- soţul ei-
Să ne zică la toţi trei:
Să ne zică, mâine luni,
Ăştia parcă sunt nebuni!
Decât a mă cununa
Ia să-mi văd de floarea mea!
ROLEA NICOLAE (autor)
duminică, 22 noiembrie 2015



Finicule, o să vreaaau...
Dacă zici odată... "miaaau"
Cu parfum de paradis
Şi cu floarea unui vis.

Dacă fi-vei Azorică
Mi-e cam frică...
Vreau să fii al meu finic
Un... pisic.

Ps.
Pentru cei ce ne citesc
Vreau să ştie că... glumesc-
Uneori ne plictisim
Ne distrăm şi... "pisicim".

Finul meu, ştie de glumă
Mestecă în gură... "gumă"
Mai apoi... "baloane" face
Şi ne place.

Finule, să faci... "baloane"
Pentru mine şi... "cucoane"
(Mă refer la Adina... dedicaţie)
Căci, ne place... "mestecăm"
Ne distrăm

Dacă stai posomorât
Nu ai gură ci ai... "rât"
Iar năşicul, NU mai vine
Pe la tine.

Aşadar, da... te cunun
Cu nuiaua de alun
Adică, te cuminţesc:
Te iubesc.

Şi răspunsul îmi doresc
Mulţumesc.
pavalachepaul
duminică, 22 noiembrie 2015



multumesc Dragos, multumesc Ene...si va mai astept..

Cu drag..
ROLEA NICOLAE (autor)
duminică, 22 noiembrie 2015



Gerra noastra draga, multumesc si ma bucur pentru atentia ta asupra versurilor mele.
Apreciez in modul cel mai sincer si curat atit versurile tale cat si comentariile, iar prietenia ta ma onoreaza. Uneori ma intreb si eu de unde mai iei fluturi, ce laborator secret ai de fabricat licurici, de unde mai pescuiesti metafore stelare?
Sunt nevoit, Gerra, sa-ti marturisesc ca eu nu prea citeam versuri fara rima, eram bolnav dupa rima, pina cand am vazut recomandarile extrem de curate si din inima spuse de catre Domnul Critic. Atunci, din curiozitate, am inceput sa te citesc.
Surprins am fost, incantat, fascinat si mai mult decat atit mi-a creat o pofta nebuna, nebuna, nebuna sa-ti savurez metaforele. Niciodata nu credeam ca primesc cu atât drag poezia fara rima.
Te pretuiesc mult, Gerra si-ti multumesc pentru bucuria de a trai ce transmiti prin poeziile si mesajele tale.
ROLEA NICOLAE (autor)
duminică, 22 noiembrie 2015



Naşicule, eşti poznaş
Mă cununi c-un motănaş?
Eu îţi mulţumesc că vrei
Să mă legi de gheară ei...

Cred că înţelegi prea bine
Nu, pisica nu-i de mine
Şi de vrei, că-i mititel,
Poţi s-o dai lui Azorel.

Mie, naşule să-mi dai
Cu fineţea ce o ai
Să-mi dai floarea unui vis
Cu parfum de paradis
Şi să mă cununi de vrei
Doar cu ochişorii ei.

Spune , naşule, mai vrei?
ROLEA NICOLAE (autor)
sâmbătă, 21 noiembrie 2015



Finule, cine-i năşica?-
Motănelul meu... pisica.
Este blândă şi frumoasă
Mustăcioasă şi blănoasă.

Dacă vrei să te cunun
Este lucru foarte bun-
Se bucură şi... finica
Şi motanul meu... pisica.

Iar dacă te-ai supărat
Pe obraz te-a zgârâiat-
Mi te-a zgârâiat năsica
Motănelul meu... pisica.

Oare, te cuprinde... frica?
pavalachepaul
sâmbătă, 21 noiembrie 2015



foarte reuşită!
ene alin
sâmbătă, 21 noiembrie 2015



Măi năzdrăvanilor, organizară-ți orgii de fluturi fără mini???!!!:))) Păi si poati să nu mă chemați??? Vineam iuti iuti pintenând un greier cu monoclu (musai ptr. prestanță) șî v-aduceam altiste de renume niște libelule, să fie zaiafetu cu ștaif di floare de nu mă uita! Trăsei o tură fuga fuguța pi bulevardul suflețelelor voastre șî nu zării nici un fulg de nea - doar niște păpădii visătoare brodau gingaș un lied pe-un colț de lună!:))) Iari”topirea” e starea cea mai înaltă!
Și Nik, lasă-i ciorilor pi cei ce le plac vântosele stepei - ari grijă Grația Divină să-i vindece de cancer când va vrea spiritul lor! Tu îndeasă zâmbete în traista ciobanului că noi, mieluțele soarelui te-așteptăm dupi colț să paștem roua zorilor din flori de nufăr! Cu drag și voioșie! Gerra
Gerra Orivera
sâmbătă, 21 noiembrie 2015



Năşicul să trăiască
Şi pe fini să dăruiască
C-o viţică şi-un purcel
Cu numele viorel.
Să-l pârlim acum pe el,
Când Crăciunul iute vine
Să ne dea şi trei bovine,
Să mai dea şi-o gâsculiţă
Şi doi bani la puşculiţă
Şi mălai, şi vin, ardei
Şi-n lăcaş la Sf. Andrei
Naşul meu să ne cunune
Şi din negura genune
Să ne pună pirostii
Să nu mai facem prostii.
Eu m-aş face om de casă
Ştiu că Naşul nu mă lasă
Să mai hoinăresc un pic
De aia, versul i-l dedic...
Dar întreb şi eu ceva:
Cine este fina ta?
ROLEA NICOLAE (autor)
sâmbătă, 21 noiembrie 2015



Adinuta, multumesc pentru comentariul tau si te pretuiesc pentru frumoasa ta menire poetica si umana. Ma bucur mult ca aici am descoperit prieteni buni, curati, frumosi si plini de HAR.

am obosit sa ma cert si sa mai pornesc '' razboaie'' poetice, uneori traiesc senzatia ca ne imbatrineste si versul, si rima, si cuvintele. Ce mult as dori sa pun petale secundelor si sa le fac flori si sa le ofer tuturor prietenilor mei.

Stima, Adinuta. Si-ti multumesc sincer pentru pretuirea ta si te asigur de reciprocitate.
ROLEA NICOLAE (autor)
sâmbătă, 21 noiembrie 2015



Finule, vă cunun... am pregătit deja lumânările. Alegeţi voi biserica (glumesc)

Cu drag de fiecare dată vă citesc.

Mulţumesc.
pavalachepaul
sâmbătă, 21 noiembrie 2015



Minunata poezie , Rolea ! De fiecare data atingi corzile sufletului cu versul tau minunat :)
Eu iti multumesc pentru aceasta dedicatie atat de frumoasa, domule poet al fulgilor de nea ( ce asociere superba) ...
Intr-un singur loc nu inteleg , ca imagine poetica , si anume :

"Abureşte-mi gura cu suflarea ta"...

Desi inteleg fenomenul de aburire prin apropierea ''ei '' de ''omul de zapada''...deci cald -rece ...ca imagine poetica mi se pare un pic diferita de tot restul poeziei.
Este o poezie minunata , minunata ! Mai vreau dedicatii de genul acesta :)
Adina Speranta
vineri, 20 noiembrie 2015



SUPERBA dedicatie !
Dragos
vineri, 20 noiembrie 2015