Surioara - Vicente Aleixandre

Avea un nas cârn, şi era subţire.
Cu câtă plăcere alerga pe nisip! Şi intra în apă
şi nu se speria niciodată.
Plutea prin apă ca-n elementul ei natural,
de parcă valurile ar fi purtat-o spre ţărm
din depărtare aruncând-o încoace, nevinovată în spuma apei,
cu ochii deschişi spre lumină.
Atunci alerga cu valul pe nisip şi râdea,
râs de copil în râsul mării,
se ridica, udă, atât de mică
de părea să fi ieşit în acea clipă dintre vâlvele scoicii
şi se -ndrepta spre uscat:
un dar al valurilor.

Îţi aminteşti?
Povesteşte-mi despre câte sunt pe fundul mării.
Spune-mi, spune-mi, o rugai.
Nu-şi amintea de nimic.
Şi râzând intra din nou în apă
şi se culca supusă pe valuri.

Traducere Petre Stoica

Adăugat de: Cristian Ovidiu

vezi mai multe poezii de: Vicente Aleixandre








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.