Viață de om

Autor:Aurel Petre


Adăugat de: ALapis

miercuri, 23 martie 2016

Prin câte-o încăpere neagră-i puterea nopții,
Și orele trec greu și frig e-n umbra sorții,
Far ochiu-i pe sub geană, sprâceana-i peste lume,
Încreionate scrieri din buzunări, postume,

Nu-i nimeni pentru nimeni, nimic nu se compară
Pe-o scară spiralată ce urcă sau coboară,
Jos, jos abrupt e timpul, coboară-n pas de om,
La ușa cea de tablă sunt scrise vieți ce dorm,

Și sus pe-acoperișuri rugina stă și roade
Printre cocoși de tablă ce cântă pe mansarde,
Văzduhul urlă-n praf și bate-n plânse geamuri
Când ploaia-nlăcrimează copacu-n rupte ramuri,

Și vântu' intră-n casă, pervazu-a-mbătrânit,
Un scaun, trei picioare, amarnic prăfuit.
Și resturi se așează durerii-n necuvinte,
Ce se mai poate face, ce se mai poate simte,

Mai cresc păcate-n gânduri și florile-s strivite
Pe jos, prin fir de iarbă, culori mucegăite,
În pietre roase-n colțuri trăsura-n străzi vibrează
Și caii sub potcoavă poveri în ploi nechează,

În amagiri birjarul prin viață-a oxidat,
Secunda ostenită-i, respiră renegat,
Stăpână-n neputință adoarme o tăcere,
Voința-i ruginită pe nesfârșite schele,

Și lacrima din pleoapă sapă-n piciorul vină,
O viață-n osteneală mai speră la lumină,
Mai sus, mai e ceva, mai sus peste mansardă :
Un înger te veghează și nu vrea să te piardă !


vezi mai multe poezii de: ALapis


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc pentru apreciere și simțire, Aspiranta !
ALapis (autor)
vineri, 06 mai 2016



Mai cresc păcate-n gânduri și florile-s strivite
Pe jos, prin fir de iarbă, culori mucegăite,
În pietre roase-n colțuri trăsura-n străzi vibrează
Și caii sub potcoavă poveri în ploi nechează,

O poezie care face sa vibreze sufletul!
aspiranta
joi, 05 mai 2016



Este exact ce trebuia (dupa mintea mea) ca sa se pastreze ritmul , masura si melodicitatea eliminand intrusul. Multumesc pentru ca nu te-ai suparat pentru ca te pretuiesc prea mult si nu vreau sa provoc suparari nimanui.
stomff
joi, 24 martie 2016



Mulțumesc, pentru trecere și apreciere Adina E.; Mulțumesc Miri, știu că îți plac mesajele cu finaluri fericite :)
Mulțumesc Aura, nu eram sigur dacă place această poezie.
Domnule Stomf mă bucură trecerea dumneavoastră, experiența în scris își spune cuvântul, dar scoțând acel ''ca'' parcă lipsește ceva, l-am scos, dar am introdus un ''și' în locul virgulei. cred că acum e ok.
Mulțumesc și vă urez sa aveți o zi excelentă.
ALapis (autor)
joi, 24 martie 2016



Dragul meu prieten , poezia este foarte , foarte frumoasa ! Ma bucur sa vad cum aparin urma condeiului tau lucruri din ce in ce mai frumoase. Te rog frumos sa revezi ultimul vers unde exista formularea nu vrea ca sa te piarda - nepotrivita dupa parerea mea. cred ca ar trebui ocolit acel "nu vrea ca sa te piarda" si inlocuit cumva cu "nu vrea sa te piarda. Cu mult drag intregul comentariu facut.
stomff
joi, 24 martie 2016



Frumos şi emoţionant!
Aura Dan
miercuri, 23 martie 2016



Frumoasă poezie, minunat mesaj. Felicitări, Aurel !
Cu drag,
mirimirela
miercuri, 23 martie 2016



Frumoasa poezie, cu mesaj pentru suflet
adina.e
miercuri, 23 martie 2016