Visul - Vasile Voiculescu

Crezând făr'de clintire în zodia-mi din stele,
În mările vieţii zvârlii semeţ năvodul...
Luceau în funduri limpezi mărgăritare grele,
Zăcea, pierdut acolo, tot preţul şi tot rodul
Întregei mele trude şi a visării mele...
Dar gol şi rupt din valuri am scos mereu năvodul.

Vai, cine-a spus că visul îşi are vreo răsplată!
Mi-s pletele cărunte şi mîinile tot goale!
Am prăpădit şi cârma şi vâsle şi lopată
Mai trec doar neştiute pe apele domoale,
Privind cum stă-n adâncuri comoară-nmormantată
Spre care-ntind de-a pururi şi-n van mâinile goale.

Dar veşnică-ntrupare a visului şi-a vremii
Un pas abia şi-o clipă îţi par că te desparte,
Dar cazi fără de veste din culmea năzuinții...
Ce vamă sângeroasă, ce bir plătişi durerii,
Ca slobod să te lase clipita mai departe,
Să mergi până la capăt pe drumul biruinții!

(Poezii, 1916)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.