Versuri pe tabloul unui primitiv - Vasile Voiculescu

Adam se deşteaptă : îl arde în coastă.
Femeia din faţă senină-i zîmbeşte.
Uimit, el se-ntreabă, ca-n vis, ce e asta?
Bălaie şi goală, la ce foloseşte?
Deodată privirea în miez îşi ţinteşte,
Stă gol de răsuflet o clipă : din castă
Fiinţă-i un licăr de jinduri ţîşneşte.

Iar Eva, pătrunsă de dulcea săgeată,
Vărsîndu-şi pe spate a pletelor unde,
Îşi plimbă surîsul cu-o graţie-nceată,
Pe sâni, peste coapse, pe trupu-i oriunde,
Să afle ce taină-i deschisă ... şi iată,
Ferindu-şi ruşinea cu palme plăpânde,
Mai mult o arată decît şi-o ascunde .

(2 martie 1958)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.