Versul - Vasile Voiculescu

Cînd duhul însuşi stă holocaustă
Şi-n noi funingine de zei s-abate,
Oprit, un vers din albia îngustă
Îngheaţă-n sânge gând şi voluptate.

Acoperiş al meu, eternitate,
Cad stelele la marginea-ţi augustă
Şi-n vipia durerii fermecate
Nici un alt rod pe ramura lui nu stă.

A fulgerat o inimă vreodată?
De dorul ei azi mi se umple pieptul.
Mă bântuie iar lungi tristeţi de domn.

Cunosc un vis adumbritor, şi iată,
Ajuns în culmea lutului de-a dreptul,
Mă plec şi cat izvoarele de somn.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.