Taumaturgul - Vasile Voiculescu

Tot mai încearcă sufletul să zboare,
Dar ţese sumbre aripi de amurg:
Nu mai se-ncrede în azur şi soare
Adânc-puternicul taumaturg.

Fum crud de rug ori iz de groapă acru;
Acelaşi fund de viaţă neîntrecut.
El unelteşte zborul la un sacru
Liman de mare gând necunoscut.

Îşi simte semn : grav duhul se supune;
Pe culmi de chin cununa de zăpezi...
Dar a uitat în dorul să s-adune,
Că dorul e vremelnică minune
Şi că durerile nu sânt dovezi...

Cum vine noaptea fără veşnicie,
Şi iar sămînţa soartei intră-n lut,
El, birnic cărnii, aripa-şi sfâşie,
Trist nemurirea luând de la-nceput.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.