Ţării mele - Vasile Voiculescu

Deprins de veci cu nori şi vijelie
Stă pururi trainic muntele de stâncă.
Ce-i pasă lui că-n aspra-i temelie
Șuvoaie rod şi ape iuţi mănâncă!

Știţi voi ce fac în cremenea bătrână
Atâtea ploi, cu munca lor grozavă?
O spală doar de clisă şi ţărână,
Dar lasă-ntreg străvechiul cheag de lavă.

În van puhoiu; spumegă şi creşte
Scobind prăpăstii fără de hotare:
Pe cât la poale râpă s-adânceste,
Pe atât se-nalță muntele mai tare.


O, ţara mea, tu, culme-ncremenită,
De-atâta sânge roasă şi brăzdată,
Azi din adâncuri, grea şi neclintită,
Te-nalţi în slăvi mai sus ca niciodată!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.