Sonetul CLXXXI - Vasile Voiculescu

Oricât de drăgăstoasă ţi-e iscusita limbă,
Ştiu când mă minţi, cu toate ce-mi spui şi faci pe plac,
Neaşteptat culoarea privirilor se schimbă
Şi ochii tăi o clipă se bâlbâie şi tac.
Cât mi-eşti de drag atuncea ! Cum îţi iubesc minciuna !
Întreg te afli-acolo, tu, cel adevărat,
Tu, candid plin de viţii, amestecând într-una
Păcatul ce luceşte ca aurul curat..
Şi nici o vină... Răul sub tine-i calul sprinten,
Sfărâmă stavili, inimi, să zboare unde-i ceri,
În coastele Iubirii cruzimea-i ager pinten,
Stau bine stropii roşii pe negrele plăceri,
Şi-ademenind lumina cu îngerii-ţi perfizi,
În iadul tău tragi cerul şi astfel mi-l deschizi...

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.