Sonet CLXVII - Vasile Voiculescu

Pe noi prietenia nu ne mai încăpu...
Prea mult crescu şi grabnic năvalnica simţire
Atunci ne strămutarăm pornirile-n iubire
Şi-o dragoste înaltă şi-adâncă începu.
Se prefăcu deodată coliba în palat,
Iar casnicele scule , in zâne , ca-n magie;
Eu regăsii în mine un suflet de-mpărat,
Purtând puternic sceptru de vis şi poezie,
Nu-i oaste mai vitează ca cea a-nchipuirii,
Ca duhul frumuseţii atotbiruitor;
În fruntea lor porni-vom războiul dezrobirii
Din lumile ţărânei spre unicul meu dor;
Să-ţi cuceresc şi ţie, în dreapta stăpânire;
Alăturea de mine, un tron în nemurire!

(Luni, 10 ianuarie 1955)

ULTIMELE SONETE îNCHIPUITE ALE LUI SHAKESPEARE îN
TRADUCERE IMAGINARĂ DE VASILE VOICULESCU

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.