Sonet CLXIII - Vasile Voiculescu

Din spulberul iubirii atât doar mai pot strânge,
Să-mi fac un ştreang, eu singur, cu fragedele-ţi rochii.
Mă-ndeamnă alte gânduri să iert şi să-nchid ochii,
Privighetoarea oarbă cu mult mai dulcce plânge.
Înduplecă-te, dară, durerea mea-ntr-atât,
Să preaslăvim fugara, şi-n loc de răzbunare
Să stoarcem nemuririi şi artei lacrimi, cât
Să stea podoabă lumii hidoasa ei trădare.
Dar cine viers şi suflet acum să-mi împrumute
Dacă-mi lipseşti tu, însăşi esenţă a minunii?
Ah, inimă şi coarde-mi sunt deopotrivă mute,
Când limpede văd astăzi prăpastia minciunii:
Căci orb eram atuncea când te aveam în faţă,
Splendoarea-ţi, luindu-mi ochii, da cântecului viaţă!

(25 decembrie 1954)


ULTIMELE SONETE îNCHIPUITE ALE LUI SHAKESPEARE îN
TRADUCERE IMAGINARĂ DE VASILE VOICULESCU

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.