Primăvară - Vasile Voiculescu

Îmboldiţi de sfântul Soare,
Din oborul somnului
În cirezi şerpuitoare
Ies toţi boii Domnului.

El boarul lor se pune,
Dând în lături porţile
Şi mi-i scoate la păşune
De prin toate borțile,

Şi cu roşu mi-i boiește
Curăţînd copitele.
Mi-i înseamnă şi grijeşte
Să nu-şi piardă vitele

Şi mi-i poartă prin grădină
Latură cu latură,
Boi roşii pasc lumină
Până ce se scutură.

Apoi, după ce colindă
Curtea şi cărările
Înşiraţi ursuz pe-o grindă,
Îşi soresc spinările.

Şi mișcând, pan' pe'nserate
Coarnele 'mpungăcile
Au uitat că nemâncate
Îi aşteaptă vacile.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.