Pregătiri de cină - Vasile Voiculescu

Venise primăvara şi sterpele gorgoane
Cu tort de flori alese îşi peticeau chilimul...
Și doldora de mărfuri, de bani şi caravane
Se pregătea de Paşte întreg Ierusalimul.

Pe uliţe un zbieret de miei fără-ncetare
şi aburi calzi de azimi veneau din curţi vecine;
Copii, fugiţi din joacă, cereau, scâncind, mâncare
Și s-agăţau de poala grăbitei gospodine.

Isus, din foişorul cu sită înverzită
Privea deşarte caznă şi robotul zadarnic...
O silă uriaşă şi-o milă nesfârşită,
Ca umbră şi lumină, luptau în el amarnic.

Chesat şi aprig, Iuda se tânguia la poartă
Oprind din drum casapii cu mieii de vânzare
Ioan pleca la apă cu vasele de toartă,
Iar Petre-şi da cuţitul pe gresii şi amnare.

Cu multă greutate găsiră precupeţul
Ce s-a-nvoit să între cu mielul în ograda
Și dup-o grea tocmeală, peşin plătindu-i preţul,
L-au înșfăcat şi veseli i l-au adus să-l vadă.

Era un miel molatic cu laţele plăviţe,
Mirositor a lapte--şi-l toropise somnul,
Cu fruntea cucuiată de două mici corniţe,
şi presimțind scăparea, a behăit spre Domnul.

Atunci duios şi paşnic, ca un păstor din munte
Isus îl lua în braţe cu-adâncă sfâşiere,
Îl sărută cu sete pe bot, pe ochi şi pe frunte,
Apoi întoarse capul şi-l dete spre junghiere.

Cu mâneci suflecate voioşi îl apucară,
îi scoaseră cordeaua, smulgându-i clopoţelul.
Doar Iuda-nțepenise, holbat, năuc pe scară
Privind sărutul tainic ce osândise mielul.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.