Poveste - Vasile Voiculescu

Îmi înfloreşte Soarta ca pomul din poveste,
Din care peste noapte nimic nu se alege :
Un vuiet greu străbate tărâmurile-aceste
Şi-o boare otrăvită, sosită fără veste,
Îi surpă toată floarea şi nu-i dă timp să lege.

Aşa, de ani stă pomul nerodnic în grădină,
Bătut la miezul nopţii de-o mână nevăzută...
Mi-am stors întreagă viaţă în chin şi nehodină,
Pândind cu îndârjire la falnică tulpină
Setos să prind vicleana putere neştiută.

Văd mugurii cum crapă şi florile deschise,
Urzind nălucitoare pe crengi alt cer cu stele.
Mă biruie atuncea un somn fără de vise.
Şi dorm adânc sub cerga de albe flori ucise
Ce-n zări spuzesc ograda de calcă toţi pe ele.

Când mi-au crescut în urmă feciorii şi aflară
De taina-nfricoșată ce-mi bântuie Destinul,
Căzându-mi la picioare năvalnici se rugară
Să-i las pe rând de strajă sub pomul sterp afară
Cu foile şiştave şi-amare ca pelinul.

Întâi porni Credinţă, feciorul meu cel mare
Sub coif de flăcări ochii îşi deschideau genuna
Cu paloş de lumină... n-avea asemănare
A două zi stă lânced sub dalbă desflorare
Şi s-a sculat zănatec şi mut pe totdeauna.

Pornit şi mijlociul, eroicul Voinţă.
Cu arcul şi cu lancea stârnea o vijelie,
Prăpastia-ntre faptă şi-naltă năzuinţa
El o sărea în drumuri semeţ spre biruinţă
Dar l-au adus... un schilav întins pe năsălie.

La tine mi-e nădejdea, copil mezin, Iubire
Opri-vei tu ca floarea să nu mi se mai dărme?
Blajin, cu chip de fată şi mijlocul subţire,
Ca să-mi aduci din vraja pismașa, izbăvire,
Tu pleci zâmbind la luptă, senin şi fără arme!

1921

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.