Pe decindea Dunării - Vasile Voiculescu

Pe decindea Dunării, la vale,
Printre tristele mirişti cu ciulini,
Trece-n baltă, legănat agale,
Un chervan cu coviltir de rogojini.

În tot câmpul nici un fir nu-i verde,
Mişcă vântul albe colilii,
Drumul lung în zări pustii se pierde
Sub un cer de mari melancolii.

Boii moi se lasă pe tânjeală,
Grebenele roase-i dor,
Osiile gem cu-ncetineală
Și slomonesc un fel de doin-a lor.

Omul stă cu capul gol şi mâna
Înfundată în maldărul din car;
Și-aţipit, cu jordia în mâna,
Se tot duce fără hotar.

Cât un urs, întins, el dormitează
Peste sarica din patru piei de oi,
Numai ghioaga aprigă-l veghează,
Ghintuită cu alămuri noi.

Când deschide ochii, vultureşte,
Peste roată zărilor năprui,
Inima-i se umple-n piept şi-i creşte,
Parcă şesul, tot, ar fi moşia lui.

"Foaie verde firul peliniții"...
Cântă cărăuşul cătinel
Și, treziţi, cu el odată cântă sciţii
Ce-au trecut cândva prin stepă, ca şi el!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.