Muntele îngerilor - Vasile Voiculescu

Din muntele crăpat,
Cu gâtlejuri căscate
Şi temelii mâncate
De fulgere şi ploaie
Ies uneori, târâte de puhoaie
Ciolane uriaşe, fălci înfricoşate,
Palme-ncremenite
Cu degete de-un cot.
Schelete de aripi dărîmate
Vîrf de unghie ca spadă
Pe care apele umflate le scot
Din fund de măruntaie,
Ţări ca piatră, albe ca zăpadă.

Sunt oase vechi de îngeri
Înmormîntaţi de vii...;
Cînd, spartă sfadă,
Vrăjmaşii Domnului căzură în cîmpii,
Pe negrele lor trupuri
De îngeri răi răpuşi
Cu aripile ciunte,
Au răsturnat Arhanghelii un munte,
Din care ies arar
Turloaie blestemate
Masele-nțepenite cît pietrele de moară
Şi fluere strivite, cu măduve-nghețate
În galben chihlimbar.
Zăcînd amestecate în chiar aceeaşi vatră
Cu aşchii şi tăişuri de paloșe de piatră
Şi cremene din sfircul săgeţilor cereşti...
Dar inimile arse şi prefăcute-n aur
Ascunse în miez de stîncă,
Mai flăcărează încă
Atunci cînd vîlvă muntelui s-arată
A cumpănă şi-a moarte,
Văpaie necurată
Pe-al râpilor oblânc
Sau fainică vuiește
Şi licăre departe
În ocne sfredelite
Spre groaznicul adânc.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.