La vărat - Vasile Voiculescu

Răsare soarele pe Sboina
Şi pajiştile-au înspicat
Spre goluri sus se urcă Doina
Cu oi pribege la vărat.

Cât au tânjit de dor mocanii
Pe sterpe ţelini fără plug
Se scuturau când beau cârlanii
Salcia apă din Ialpug.

Urlau dulăii'ntorși spre ţară
Iernând prin smârcuri fără zări
Şi muşluiau o iarbă rară,
Ciopoare slabe de mânzări

Azi urcă legănat alaiul
În sburd voios de sugurei
Şi-i înflorit cu oi tot plaiul
Şi'nsuflețit străvechiul ştei.

Ies, roiuri, turmele din smidă
Doar Doina lină, fără leac
Mai plină-i par'că de obidă
Cu gându'n urmă la Buceag.

Ea vede neguri iar pe Sboina
Şi plaiul veşted toamna'n fum
Şi-urcând în cumpăt, plânge Doina
Risipă oilor, de-acum.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.