Inscripţie pe o frunză căzută - Vasile Voiculescu

Se-ngroaşă seva-n miezul orgolioasei pulpe,
Rotund şi greu atârnă tot ce-a fost vis şi -avînt:
Ne da ocoluri vremea cu paşi mărunţi de vulpe
O, toamna mea înaltă, coboară pe pămînt.

Nu ascultă la carnea trudită de plăcere,
Din moleșeagul pernei oftând cu ochi închişi,
Ca-n orice dăruire, la pândă-i o cădere:
Coroana ta-n azurul poruncilor suişi.

În inimă, prin cazna lăuntricelor zboruri.
Te-am aşteptat statornic ca pe un înger drept:
E rodul doar răspunsul atâtor moarte doruri,
Sau sufletul întrece cuprinsul unui piept?

Sântem tălmaci vremelnici al celor nevăzute
Şi-n seninătatea noastră se-ncheagă mărturii?
Sau plămădim noptatici în gropile tăcute
La rădăcina lumii doar negre bogăţii?

Tu desluşeşte-mi toate lucrările din urmă,
Înseamnă-mi cu belşugul de dincolo de noi,
Şi viaţă pe culese şi stână fără turmă,
Şi aurul părelnic din scuturate foi.

(1940, Bucureşti)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.