Icar - Vasile Voiculescu

Icar urcând azurul cu aripi moi de ceară
Ştia că-n slăvi domneşte de-a pururi asprul ger
Şi cuteza-nălţimii scăparea să şi-o ceară:
Un pisc îşi zămisleşte gheţarul pur în cer.

Primejdiosul rod al semeţelor văzduhuri,
Înaltul zbor de aur întîi el l-a cules.
A desflorat genunea de sus până la duhuri,
Sălbaticelor pene dând țel şi înţeles.

Şi cum zbura-n el însuşi, nu l-a-ntrerupt căderea
Nu s-a surpat din cuget dacă s-a rupt din vis,
Aripile din suflet şi-au îndoit puterea :

Duceau solia lumii dincolo de ucis.
Un gând nu se topeşte când arde-n el durerea
Şi când singurătatea de diamant l-a-nchis.

(7 iulie 1943)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.