Iarnă în odaia cu scoarţe olteneşti - Vasile Voiculescu

Am adus în casă pajiştile-albastre...
Un perete-mi umple codrul plin de cuci,
Că-mi afund privirea-n siflele sihastre,
Unde-ntind prin ramuri flinte vechi, haiduci.

Îmi anin în cuie mândrele privelişti
Şi desfăşur ţară singur în bârlog:
Stau în scaun şi pe-un fără de oprelişti
Șipot de chenare, urc pe Topolog.

Ici e dimineaţă, colo murgul serii,
Câmpul, de-un sălbatec roşu-mpărătesc,
Scoate în lumină caii verzi ai verii
Dar cu botu-n frunze caii poposesc.

Cresc lăstare-nalte, sucuri de coclauri
Foi încovoiate-n limbi de iatagan,
Şi spărgând odaia cu amiezi de aur
Râuri lungi de spice duc spre Bărăgan.

Peste tot în juru-mi limpezi zări de floare,
Pupeze moţate răsădite-n pom,
Cerbi ciuliți a fugă spăimântaţi de-o boare
Ies din lumea unde nu e pas de om.

Din sughiun vin păsări mlădioase. Ieri le
Îngheţase ciocul, prinse de zăpezi...
Azi din lunci de scoarţe mă dezmiardă mierle
Şi-ntre vrăji de lână umblu prin livezi.

(1939)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.