Fragment dintr-un Arc de Triumf lui Beethoven - Vasile Voiculescu

Ascult plecat sub arcul simfonic al durerii
Coloanele sonore pornite către stele,
Arteziene imnuri din marmora tăcerii,
Melodice săruturi de îngeri, căpiţele.

Pe uriaşă friza de muzică stau salbe
Zeiţele cântării, eterne simfonii
Sonatele fecioare cu line trupuri albe,
Cununi de ritm, centauri de-allegro-n bătălii.

Triumf săpat în blocuri de sunete boltite
Victorii iuţi cu aripi de armonii în vînt.
În lănci de ţipăt steaguri de plîns, rugi despletite,
Eroul dus pe braţe de marşuri la mormânt...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.