Elegie în amurg - Vasile Voiculescu

Vast chihlimbar, amurgul a prins în el colină...
Licăritoare umbre încremenesc pieziş;
Adâncă nestemată încheagă-n zări lumina
Pe păsări încrustate şi limpede frunziş.

Ce străveziu e timpul şi atâta de departe...
În miez de piatră scumpă ţinutul s-a închis,
Afară din viaţă şi neatins de moarte
Cu-ntunecări înalte alunecă în vis.

Cum amurgești, iubito, nimic nu te frământă,
Cu sloiul amintirii treci ţărmul celălalt,
Abia-ţi zăresc o mâna ce-a-ngheţat, stând frântă
Alături de o foaie căzută din înalt.

Te-afunzi şi nu e cine nici mâna să-ţi ridice,
Nici gâtul să-ţi îndoaie sub jug de sărutări.
Şi nu cutez din urmă să strig Euridice,
Închisă chihlimbarul cu negre arătări.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.