Cugetarea - Vasile Voiculescu

Pe cârma lumilor plecată,
Cu ochii mari țintiți în zare,
Veghează-n noaptea-ntunecată
De-a pururi trează cugetare.

Tăindu-şi drum adânc, ca plugul,
De-a lungul veşniciei grele,
Sub mâna ei se mişcă crugul
Cu-ntregul lui alai de stele.

Ea ţine firul ce măsoară
Genunile de sub piciore,
Dar nici o clipă n-o-nfioară,
Vâltorile spăimântătoare.

Când neguri oarbe vin ca fumul
Şi cerul pare fund de iaduri,
Ea singură găseşte drumul ,
Şi-ndreaptă prora către vaduri.

Acolo-n larguri întâlneşte
Ostroave mari de idealuri,
La sânul căror poposeşte
Zvârlindu-şi ancora în valuri.

Dar iar spre ţintă se-ndrumează,
Către limanuri neştiute
Stând, sus, de veghe, pururi trează,
La cârma lumilor tăcute.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.