Cincizeci de ani - Vasile Voiculescu

Cinzeci de ani de piatră şi de lut
Și-n orice pas am pus un început.
Iar de arzimea-n care mă frământ
Mi-a curs tot mirul frunţii în pământ.
Te-nalță, cedrule umbros, şi şezi
În vipiile marilor mele amiezi,
Cu foşnet pur s-arunci peste genuni
Cununa nopţii tale de minuni
Nu pentru tihnă. Dimpotrivă. Dar
Râvnesc din veci un înger, adversar,
Ajungi mai slab, netrebnic cazi la fel
Cu cât vrăjmaşul ţi-e mai mişel.
Ci-ncăierați sub adumbrirea ta,
Să sug puteri din cel ce m-o-ncleșta.
Când braţul meu s-o-ncolăci rebel,
Să simt cerească greutate-n el.
Şi pân-acum parcă-ntr-adins mi-ai dat
Numai cu pleava lumii să mă bat.
Stă totuşi semn în câmpul gol c-am dus
Ucenicia luptelor de sus:
Cinzeci de lespezi şi deasupra jar.
Alcătuind spre slava ta altar.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.